MAMA

De multe ori imi vine in minte mama mea, dar zilele acestea parca i-am simtit cel mai tare lipsa. 

Se ajunge la o varsta si/sau o etapa din viata in care incepi sa intelegi lucruri. Fiecare invata din povestea personala dar, totodata, incepe si ii si apreciaza mai mult pe ceilalti in urma acestor povesti personale. Constientizam situatiile pe care le-au gestionat ei la un moment dat; le realizam trecand prin ele.

Asa e cu mama. Aveam, cand eram mica, impresia ca hainele sunt curate, mancarea facuta dupa gustul meu si curatenie in casa pentru ca "asa trebuie sa fie". Gresit. Erau asa pentru ca ea nu mai dormea ca inainte, pentru ca ea avea mereu un plan zilnic in minte, pentru ca ea trebuia sa fie pregatita sa imi faca si cartofi daca nu imi placea mazarea, si sa imi faca si mamaliguta calda daca, dupa ce voiam cartofi, ma razgandeam.

Nimic din tot ce primesti nu ti se cuvine. Cuiva ii pasa de tine, cineva te iubeste, cineva renunta la o parte din el pentru a ti-o oferi tie.

Chiar daca toti o promoveaza ca un super erou, mama nu este omnipotenta, desi pentru copil asa pare a fi. Mama e si ea om!