Maxim o inimioara
Exista un loc care ma inspira si imi da o stare boema: o cofetarie de langa Ateneu. Mereu cofetariile mi-au dat un sentiment de frumos, creativitate si visare, de evadare si descoperire. Daca as manca dulciuri, as incerca toate prajiturile lor, pentru ca arata senzational, dar...ce sa vezi...nu mananc🙂 Ma rezum deci la admiratie si cafea.
Am o sensibilitate pentru cafeaua frumoasa...Am avut ocazia sa interactionez cu cativa barista la anumite evenimente si am avut revelatia ca o cafea poate mai mult decat sa te trezeasca: iti poate transmite un mesaj, iti poate fura un zambet sau iti poate schimba o stare.
Fiindca aveam nevoie urgenta de o schimbare de stare joi seara, intreb de cafeaua aia cu model pe care am vazut-o eu undeva...pe Instagram. Dupa mentiunea de rigoare ca sigur vorbim de un cappuccino, primesc o completare grava "dar sa stii ca pot sa iti fac maxim o inimioara!" Pe principiul "cucoana, esti la cofetarie, aici facem prajituri, nu desene"😍 De fapt a fost cel mai frumos cappuccino, pentru ca a venit in fata mea asa, cu inimioara aia mica, si mi-a produs o bucurie asa de mare!
De foarte multe ori in viata nu avem nevoie de prea multe lucruri ca sa fim bine...e suficient sa avem " maxim o inimioara".
Comentarii
Trimiteți un comentariu