Jurnal de homework:)-ep.12

Pe cand eram "inflacarata" de drepturi, ma intrebam retoric cum pot purta femeile, apartinand anumitor culturi, acel val ce lasa la vedere doar ochii, acoperind in intregime restul fetei. Cu aroganta libertatii de care ma bucuram, sustineam ca nu as putea sa fiu niciodata asa. Timpul demonstreaza insa prabusirea multor teorii, fie prin intelepciunea dobandita odata cu trecerea lui, fie prin situatiile limita in care ajungem.

Am purtat de doua ori masca ce va deveni obligatorie in toate locurile publice in mai putin de o luna. Mi-a dat un sentiment de siguranta acolo unde disconfortul aglomeratiei percepute devenise apasator pentru psihicul meu. Au revenit in minte vechile teorii...mi-a fost rusine de prejudecatile de atunci.

Intr-o permanenta goana si lipsa de timp, am uitat de oamenii de langa noi. Am uitat sa ne privim in ochi atunci cand comunicam unul cu celalalt...unii poate nici nu au mai invatat asta. Acum cand o sa fim doar ceea ce ni se va da voie sa mai fim, o sa ne privim din nou cand ne vorbim. Femeilea acelea stiu asta din totdeauna, au primit lectia discretiei, expresivitatii si modestiei, au invatat sa vorbeasca fara cuvinte.

Cu masca, ne vom privi mai mult ochii...in felul acesta, o sa ne dam voie sa ne vorbim cu sufletul.

Incepe o noua saptamana...a saptea.