Smartphone-ul copilariei mele cu aplicatiile lui

Una din cele mai mari bucurii de cand eram mica era sa ajung la statutul sa pot raspunde la telefonul fix...Era nivelul maxim spre care aspiram, pentru ca mi se repetase si stiam ca telefonul nu e joaca pentru copii. Drept urmare asociam cumva ca, daca o sa pot face asta, deja sunt mare.

Si s-a intamplat...si mi-a placut teribil, mai ales ca vocea mea era aproape identica cu a mamei, deci multi credeau ca sunt ea, vorbeau cu mine natural, incepeau sa ma intrebe ce mai fac si sa imi povesteasca lucruri. Nu puteam insa foarte mult sa fac jocul acesta si ma bufnea rasul. Era sfarsitul unei "aventuri telefonice" si stateam cuminte asteptand-o pe urmatoarea. 

Acesta era smartphone-ul meu, smartphone care, daca ma gandesc bine, avea multe aplicatii instalate, doar ca nu stiam sa le zic asa.

Avand "cuplaj",  faceam un fel de "spionaj" telefonic...recunosc, suna mult mai bine denumit asa decat "trasul cu urechea", desi asta insemna😄. Cuplajul era un disconfort pentru adulti, era ceva ca sa nu zici ca n-ai telefon si totusi nu cumva sa ai linie telefonica proprie. Eu nu constientizam neajunsurile acestui mod de convietuire. Mie imi placea, pentru ca tot ce intelegeam eu din acest termen era ca pot sa ascult ce si cu cine vorbeste vecina la telefon. In plus stiam in permanenta cand ii suna telefonul, ca asa era la cuplaj...suna intr-un fel si la tine sa te atentioneze ca o sa fie linia ocupata. 

Mai tarziu, pe acelasi "smartphone" legat de perete cu un cablu, aveam un fel de retea de socializare "pe fir". Vorbitul "pe fir" era ceva fantastic, ni se parea o mare descoperire si o permanenta sursa de "hlizit". Sunam catre un numar de telefon unde nu raspundea nimeni si, in pauzele dintre "țârâituri" , vorbeam repede, pentru ca la urmatoarea pauza sa primim raspuns. Era un fel de antrenament pentru urmatorul nivel, vorbitul "la secunda", pe care l-am practicat atunci cand telefoanele au devenit cu adevarat mobile insa trebuia sa platesti destul de mult sa te bucuri de asta daca depaseai primele 3 secunde gratis.

Odata am primit un set de telefoane de jucarie...mi le-a adus tata...am simtit ca e cel mai frumos cadou de pe pamant. Stateam in camere seperate cu prietena mea de la parter sau cu varul meu cand venea la mine si...vorbeam la telefon cat voiam noi!!! Pentru ca nu costa, pentru ca nu ridica cuplajul vrand sa utilizeze linia, pentru ca ne auzeam foarte bine fara sa ne vedem si totusi eram la o camera distanta, pentru ca "inocenta" si pentru ca era "copilarie".