Anna...

Cand citesc o carte, imi fac in minte povestea proprie, conturand personajele, dezvoltand simpatii, antipatii sau compasiuni pentru fiecare dintre ele. Asa a fost si cu Anna...

Nu am sa fac o recenzie de carte sau un comentariu de film si, departe de monotonia unei "părerologii" proprii, povestesc un pic despre Anna, asa cum am simtit-o eu ca traieste si sufera, ca iubeste si moare.

Am citit despre el ca este unul dintre cele mai "cinematografice" romane ale lui Tolstoi, avand ecranizari din 1935 pana in 2012. Le-am vazut pe toate... viziuni regizorale "cuminti" sau prea "artistice" pentru gustul meu. In esenta insa, este aceeasi Anna, aceeasi iubire, blamare sociala, deznadejde, gelozie, depresie, singuratate, moarte... Atat de multa nefericire nascuta dintr-o iubire care, desi impartasita pe deplin, era socialmente neacceptata si pedepsita prin presiune psihica si izolare. 

Nu stiu daca autorul si-a facut personajul sa se sinucida pentru a da o lectie celor ce ar vrea sa "calce stramb"; stiu doar ca i-am inteles durerea, labilitatea, gelozia, frica, spaima, neputinta...

Fericirea nu a fost mereu un "drept", cum nu era un "drept" nici sa iubesti. Oare acum avem aceste drepturi pe deplin, sau doar avem impresia ca sunt, jucandu-ne cu ele?