Inceputul poeziei

Pe cand eram inca mica, si pana sa il descopar pe Eminescu, am descoperit poezia autohtona, cea de pe malul marii: "nu dati banii pe prostii, luati porumbu' la copii". Atat de original si puternic mesajul incat, dupa 35 de ani, inca ma intalnesc cu el.

Romanul e nascut poet...si mai are si un umor anume, cu glumite intelese de cei "care stiu ei", cum ar fi: "nu mai sta pe ganduri ca soacra-mea-ntre scanduri". O mizerie care cred ca vinde foarte bine de vreme ce continua din tata-n fiu. 

Oamenii se schimba, unele lucruri insa se pastreaza...sunt atat de bine intiparite in ADN-ul nostru incat multe generatii vor fi necesare sa spalam "porumbul cald", "colierele de scoici", "namolul de la Techirghiol", "zmeura si mure, vitamine pure". Si sa nu uitam de renumita "aspra de baie", toate urmate sau precedate de inevitabilul "avem".

Am scris prima poezie cand a murit Buni...eram mica, in clasa a doua, si doar asa am stiut sa exprim ce simteam. Nu intelegeam prea bine moartea dar dupa ce am scris a venit brusc o usurare in suflet si in ganduri. De atunci...am scris mult...sa inteleg ce si cum sunt...ce si cum simt.